Поиск
  • daghivictor

Nicu Namolovan, golgheterul Diviziei Naționale U-19


Nicu Namolovan este golgheterul Diviziei Naționale U-19. Atacantul formației Dacia-Buiucani a înscris 20 de goluri (are și 3 assist-uri) în primele 10 etape și îi devansează, în topul marcatorilor, pe coechipierii săi, Daniel Dosca (12 goluri) și Cristian Balan (9 goluri). Namolovan a „explodat” chiar în primul meci al sezonului, cu Sfîntul Gheorghe-VORAN (scor final 20-0), în care a marcat 7 goluri.

“Când intru pe teren, nu mă gândesc la marcarea golurilor, ci mai mult la echipa mea. Simt adrenalina în momentul în care primesc mingea. Am foarte puțin timp pentru a lua o decizie, trebuie să mă mișc repede. Marchez mult, dar nu este vorba de noroc. Este rezultatul muncii zilnice la antrenament. Toți băieții contribuie la golurile mele, eu doar finalizez acțiunile lor.

Nicu Namolovan s-a născut pe 28 ianuarie 2002, la Chișinău. A îndrăgit mingea la 6 ani, când a venit la „Clubul de fotbal pentru copii și juniori Voran”, unde primul antrenor i-a fost Ruslan Screlea. La început, fotbalul era o simplă distracție pentru Nicu. Nu s-a gândit că va ajunge să joace la nivel profesionist. Antrenorul a fost cel care l-a ajutat mult. Nicu și-a încercat forțele pe diferite poziții: mijlocaș central, mijlocaș lateral, fundaș dreapta și, evident, atacant.

Părinții au fost bucuroși să vadă că băiatul lor face progrese. Fratele mai mare al lui Nicu Namolovan, Dan a fost și el fotbalist (a jucat în Divizia A, la Real Succes).

“Fratele mereu m-a încurajat. El a crezut în mine până la sfârșit și mă ajută și acum, îmi dă sfaturi. Dan a fost inspirația mea, de la bun început. Când avem timp liber jucăm fotbal, dar întotdeauna într-o echipă. Niciodată nu suntem adversari.”

La 13 ani, Nicu Namolovan a plecat la CSCT Dacia-Buiucani. Schimbarea nu a fost ușoară. Nicu a avut nevoie de timp pentru a se acomoda. Dar a fost primit bine în echipă. La antrenamente și la meciuri a fost mereu încurajat de ceilalți băieți.


De atunci, atacantul a reprezentat Dacia-Buiucani la diferite categorii de vârstă. La prima echipă a debutat în sezonul actual, în meciul cu FC Tighina din șaisprezecimile de finală ale Cupei Moldovei Orange, în care a și marcat un gol (Dacia-Buiucani s-a impus cu 4-0). În total, atacantul a jucat deja 10 meciuri în tricoul clubului. În Divizia Națională a înscris un gol, în partida etapei a XV-a, cu formația Codru Lozova (scor final 1-0).

Nicu Namolovan nu are idoli. Tânărul fotbalist crede că trebuie să faci totul pentru a deveni cel mai bun și nu e necesar să iai exemplu de la cineva. Atacantul clubului Dacia-Buiucani visează să joace la Naționala Moldovei, însă până atunci are mult de lucru. Nicu vrea să ajute selecționata U-19 în calificările Campionatului European. În martie, echipa noastră va fi gazda unuia dintre cele 13 mini-turnee preliminare și va evolua în grupa a 8-a cu reprezentativele Franței, Greciei și Azerbaidjanului.

“Îmi place la Naționala U-19, unde obțin multă experiență. În acea echipă suntem ca o familie. Urmează meciuri de foc. Suntem ambițioși, vrem să ne calificăm. Vom lupta pentru a obține rezultate bune. Știu că vom reuși să arătăm un joc bun, pentru că nu ne sperie nici un adversar.


Sursă: Dumitru Ciolacu/fmf.md


Просмотров: 103Комментариев: 0

Недавние посты

Смотреть все