Поиск
  • daghivictor

Dacia Buiucani U19, victorie într-un meci amical


Echipa Dacia Buiucani U19 a obținut astăzi victoria cu 5-0 în meciul amical cu reprezentativa Administrației Naționale a Penitenciarilor.


Golurile au fost marcate Ilie Botnari (2), Vasile Bîtlan, Daniel Dosca și un jucător aflat în probe.


Iată care a fost “11”-le de început al Daciei Buiucani U19: Artiom Cubani, Gabriel Holban, Roman Bejan, Dumitru Caratîghin, Alex Gutium, Vitalie Dumbrava, Vasile Bîtlan, Alexandru Macovei, Daniel Dosca, Cristian Bălan, Ilie Botnari.


Echipa antrenată de Ruslan Kmit va susține încă două meciuri amicale, cu Victoria Bardar pe 13 februarie și cu FCM Ungheni pe 20 februarie.


Dacia Buiucani U19, cu 26 de puncte, conduce în clasamentul Diviziei Naționale U19 după 10 etape jucate. Următorul meci din campionat este programat pentru 27-28 februarie, când “galben-albaștrii” vor găzdui la Joma Arena echipa CSF Bălți - ȘSSF.


Просмотров: 42Комментариев: 0

Недавние посты

Смотреть все