Поиск
  • daghivictor

Dacia Buiucani – FC Florești 2-2, în etapa 22 a Diviziei Naționale!

Пост обновлен 2 дня назад





Meci interzis cardiacilor la Joma Arena!


În finalul primei reprize Ionuț Revenco l-a servit ideal pe Vadim Cricimar, care a deschis scorul cu un șut bine plasat de la 14 metri. A fost a 7-a reușită a atacantului în vârstă de 32 de ani în actuala ediție de campionat. La pauză a fost însă 1-1, floreștenii reușind să egaleze în minutele de prelungiri.


Repriza secundă a început foarte prost pentru "galbeni-albaștri", oaspeții reușind să înscrie deja în secunda 30 de la reluarea jocului, în urma unui contraatac rapid.


În continuare Dacia Buiucani a dominat meciul și a reușit o egalare dramatică în al 5-lea minut de prelungiri!


Corneliu Cotogoi a fost faultat în careu de Vladimir Covcenco și arbitrul Veaceslav Banari a dictat penalty. Portarul Vladislav Liharev a parat balonul după șutul lui Ionuț Revenco, dar arbitrul a decis că penalty-ul trebuie executat încă o dată, deoarece portarul oaspeților s-a mișcat în fața porții înaintea șutului, greșeală observată foarte bine de asistentul Dmitrii Ponomarenco. Din nou Liharev a ieșit învingător din duelul cu Revenco, dar la reluare căpitanul Daciei-Buiucani a reușit să împingă, cu un ultim efort, balonul în poartă! Este a doua reușită a lui Ionuț Revenco în actuala ediție de campionat. În cele din urmă s-a terminat 2-2 după un meci incredibil și trebuie să le mulțumim băieților că au luptat până în ultimul minut și au obținut un punct important!


În urma acestui rezultat, Dacia Buiucani acumulează 28 de puncte și rămâne pe poziția a 6-a în clasamentul Diviziei Naționale.


Echipa noastră va juca următorul meci pe 27 februarie, în deplasare cu Petrocub Hîncești. Jocul din etapa XXIII va avea loc la CPSN de la Vadul lui Vodă și va începe la ora 14:30.


Statistica meciului

Dacia-Buiucani – FC Florești 2-2

Au marcat: Vadim CRICIMAR (39), Ioan-Călin REVENCO (90+5), respectiv Vladimir GHINAITIS (45+1), Andrei COBEȚ (46)

În min. 90+5 Ioan-Călin REVENCO a ratat un penalty

23 februarie. Chișinău. Joma Arena

Arbitru: Veaceslav BANARI Asistenți: Dmitrii PONOMARENCO și Vadim ROȘCA Al 4-lea oficial: Andrei BREGUȚA

Cartonașe galbene: BIVOL (34), ZELENIUC (52), VOROPAI (55), CĂRUNTU (60), COTOGOI (66), REVENCO (75), COVCENCO (90+1), LIHAREV (90+5), DIZOV (după terminarea meciului)

Dacia-Buiucani: 1.Dumitru COVAL, 2.Ioan-Călin REVENCO, 4. Denis FURTUNA, 5.Mihai ȚÎPAC (17.Valeriu GURGUROV, 66), 7.Dumitru BIVOL (20.Oleg MARTIN, 60), 8.Corneliu COTOGOI, 9.Vadim CRICIMAR (10.Nicolae NEMERENCO, 46), 11.Dumitru DEMIAN (22.Marin CĂRUNTU, 46), 15. Ion MAMALIGA (28.Nicu NAMOLOVAN, 46), 19.Doru CALESTRU, 23.Vicu BULMAGA Rezerve: 82.Artiom CUBANI, 14. Ilie BOTNARI, 18.Vadim CRAVCESCU

Antrenor: Andrei MARTIN

FC Florești: 13.Vladislav LIHAREV, 4.Ivan VOROPAI, 5.Feodor ANDRIUHIN, 9.Andrei COBEȚ (17.Serghei BOBROV, 90), 22.Serghei DIULGHER, 23.Artiom ZELENIUC (14.Alexei DIZOV, 90), 25.Igor BONDARENCO (10.Grigore COȘCODAN, 63), 27.Dmitri SEMIROV, 28. Daniel LISU (55.Vladimir COVCENCO, 70), 30.Sandu MATEESCU, 99.Vladimir GHINAITIS (77.Gheorghe SPÎNU, 90) Rezervă: 12.Mihail PAIUȘ

Antrenor: Iuri GROȘEV




Foto: Vadim Josan și Xenia Silcenco


Просмотров: 62Комментариев: 0

Недавние посты

Смотреть все

© 2020 by POLYGON AGENCY