Поиск
  • polygonagencymd

Dacia Buiucani a învins Codru (video)


Dacia Buiucani continuă debutul foarte bun în Divizia Naţională.

Echipa lui Andrei Martin are o victorie la două etape şi a ajuns deja la trei succes în şase întâlniri. La baza Zimbru, dacii s-au impus cu 4-0 în faţa celor de la Codru.


Formaţia clubului nostru a punctat prin Nicolae Nemerenco în minutul 33. A fost un triunghi de pase pe axa Cotogoi-Calestru-Nemerenco, iar ultimul a marcat cu o lovitură de cap. Marius Iosipoi putea face 2-0 în minutul 43, însă execuţia sa a fost respinsă în corner de Vladislav Butuc.


Revenit după suspendare, Cornel Cotogoi a stabilt scorul pauzei cu o execuţie din interiorul careului. Vadim Crîcimari a făcut 3-0 în minutul 53 după erori în defensiva oaspeţilor. Ion Gurulea putea marca în minutul 65, iar la poarta cealaltă, Dumitru Coval a scos şutul lui Renat Jalbă.


Vladislav Butuc s-a opus la execuţia lui Dumitru Demian în minutul 68 după o pasă a lui Marius Iosipoi, iar scorul a rămas neschimbat. Portarul lui Codru a mai intervenit odată în faţa lui Marius Iosipoi. Marin Căruntu n-a marcat din câţiva metri, iar Dacia Buiucani-Codru s-a încheiat până la urmă 4-0, după ce Dumitru Demian a înscris în minutul 87.


După acest succes, echipa lui Andrei Martin a adunat 10 puncte, şi provizoriu a urcat pe locul 4, cu menţiune că are un meci în plus. Dacia Buiucani va susţine următoarea partidă din campionat pe 31 iulie, acasă cu Speranţa Nisporeni. Confruntarea este programată la fel de la ora 18:00, pe terenul doi natural al bazei Zimbru.



Просмотров: 12Комментариев: 0

Недавние посты

Смотреть все